Expoziţii tematice

Expoziţiile tematice cu subiect de siguranţă rutieră  organizate de câţiva ani la sediile DRPCIV şi Direcţiei Rutiere din Bucureşti şi ţară, sau la sediile altor instituţii publice reprezintă o altă activitate a asociaţiei noastre. Cu ajutorul unor instantanee surprinse în trafic, dar şi al unor postere ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau Comisiei Europene pe diferitele teme ca alcoolul la volan, viteza, neatenţia, vorbitul la telefon etc încercăm să sensibilizăm şoferii în special, dar şi pietonii asupra pericolelor la care se expun dacă fie fac la fel ca cei din imagini sau nu respectă alte reguli.