Dureri de EuroNCAP

Am denumit aşa această secţiune din două motive. Primul, pentru că nu este uşor pentru un constructor să-şi modifice permanent proiectele şi producţia pentru a atinge standarde înalte  şi în domeniul siguranţei. Orice modificare de concept are nevoiede timp, bani şi investiţii mult mai ample decât se poate intui. Doi, studiile europene din ultima perioadă arată că mai peste tot în ţările dezvoltate a început să primeze siguranţa vehiculelor, şi implicit a pasagerilor atunci când vine vorba de cumpărarea unui model. Iar pentru asta trebuie să fim recunoscători doamnelor care se gândesc mai bine când vine momentul să schimbăm un model.

Euro NCAP - cele mai noi testări de crash

Euro NCAP - cele mai noi testări de crash

Înfiinţat în 1997, programul european de testare prin coliziune a vehiculelor fabricate, Euro NCAP este parte a programului nord american similar, dar cu specificităţi proprii pentru piaţa de desfacere de aici În cei aproape 20 de ani de existenţă programul a evoluat mult, îmbunătăţind periodic siguranţa modelelor fabricate.

Citeste mai mult »